Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, recunoaşte că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru o intervenţie în justiţie. Asta reiese din înregistrările filmate cu telefonul mobil de Florin Anghel, zis Bercea Băsică - fiul lui Bercea Mondial, şi difuzate în exclusivitate, miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Iată, mai jos, cum Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, aflat în dialog cu fiul lui Bercea Mondial, Bercea Băsică, recunoaşte că a luat o sumă de bani. Spune că el au ajuns 250.000 (nu se specifică dacă euro sau dolari - n.r.), "atunci când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe", spune fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Iată stenogramele:
Mircea Băsescu: Traian Băsescu ”ştie” (despre caz)
Florin Anghel susţine că a dat 600.000 pentru ca tatăl lui să facă doar un an de închisoare. Mircea Băsescu spune că la el au ajuns doar 250.000 de dolari.
Citiţi şi Fiica lui Bercea: Fratele preşedintelui ne-a spus că Traian Băsescu urma să intervină la şefa Înaltei Curţi, Livia Stanciu
DISCUŢIE Mircea Băsescu - fiul lui Bercea Mondial. "Băsică" îi bate obrazul fratelui preşedintelui, pentru că i-a promis ceva
ÎNREGISTRĂRI. Mircea Băsescu, intrigat că Bercea Mondial a luat 7 ani de închisoare: Nu e normal, nu e logic. Eu îl respect pe Sandu Anghel
Citiţi şi Fiica lui Bercea: Fratele preşedintelui ne-a spus că Traian Băsescu urma să intervină la şefa Înaltei Curţi, Livia Stanciu
DISCUŢIE Mircea Băsescu - fiul lui Bercea Mondial. "Băsică" îi bate obrazul fratelui preşedintelui, pentru că i-a promis ceva
ÎNREGISTRĂRI. Mircea Băsescu, intrigat că Bercea Mondial a luat 7 ani de închisoare: Nu e normal, nu e logic. Eu îl respect pe Sandu Anghel
Iată stenogramele:
Mircea Băsescu: Traian Băsescu ”ştie” (despre caz)
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Să trăiţi domnu' comandant, terminaţi suntem!
MIRCEA BĂSESCU: Cred.
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Terminaţi...nu că credeţi că suntem terminaţi.... Suntem terminaţi, nu jucărie!
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Eu nu mă mai înţeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia p'acolo pe la Drăgăneşti că suntem nişte proşti. Că a luat banii de la noi şi şi-a luat maşină pe banii noştri!
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Nu ştiu ce să facem, că nu mai o ducem... Prima şi prima dată când a venit la noi, ştii ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forţeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să îi dai drumul lui tata.
MIRCEA BĂSESCU: Eee....eu am făcut tot ce am putut.
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Stai să-ţi zic...când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000... I-am adus alea ...v-am adus alea şi după aceea v-am mai adus ăia 250.000... Şi când i-am dus pe ăia 250.000, ştii ce mi-a zis? Că matale deja ai dat UN MILION DE EURO ca să-l scapi ... şi acuma? Uită-te mânca-ţi-aş...7 ani jumătate!
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Domnu' comandant...aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de … politică ... că e finu' lu' Băsescu şi să dăm din ăsta în ăla ... dar eu ce zic mânca-ţi-aş... să vă duceţi să-l scoateţi ... că moare ăla acolo, mă nene mă !
MIRCEA BĂSESCU: Deci...eu ce mai sper...nu-i vorba de....
FLORIN ANGHEL, fiul lui Bercea Mondial: Dar cu TRAIAN (nr. TRAIAN BĂSESCU) nu ai vorbit, mânca-ţi-aş? De cu nu-i spui lu' TRAIAN (nr. TRIAN BĂSESCU) ? La TRAIAN (nr. TRAIAN BĂSESCU) de ce nu trimiţi, să facă el acolo?
MIRCEA BĂSESCU: ŞTIE MĂ! Crezi tu că nu ştie!!!!