Antena 3 CNN Actualitate Două legi concomitent în vigoare pe subiectul eutanasierii câinilor: una o permite, cealaltă o interzice

Două legi concomitent în vigoare pe subiectul eutanasierii câinilor: una o permite, cealaltă o interzice

3 minute de citit Publicat la 08:43 06 Sep 2013 Modificat la 08:43 06 Sep 2013
Două legi concomitent în vigoare pe subiectul eutanasierii câinilor: una o permite, cealaltă o interzice
Două legi aflate acum în vigoare tratează în mod contrar subiectul eutanasierii câinilor fără stăpân, unul dintre aceste acte normative permiţând eutanasierea, iar celălalt interzicând această măsură, prevederile urmând să fie corelate de la 1 februarie 2014, când ambele vor permite eutanasierea, scriu jurnaliştii Mediafax.
   
Încă din 2001, OUG 155 privind gestionarea câinilor fără stăpân permite eutanasierea acestora, după ce sunt capturaţi şi după un termen de 7 zile în care pot fi revendicaţi sau adoptaţi.
   
Pe de altă parte, Legea 205/2004 pentru protecţia animalelor prevede, din ianuarie 2008, că "este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar". Iniţiatorul legii a fost senatorul PC Marius Marinescu, care a introdus proiectul în octombrie 2007.
   
Respectiva prevedere din Legea 205/2004 a fost modificată prin legea de aplicare a noului Cod penal, permiţând din nou eutanasierea în condiţiile OUG 155. Această prevedere se va aplica însă, aşa cum e prevăzut în lege, abia din 1 februarie 2014.
   
Astfel, noua formă a Legii 205/2004 (aplicabilă de la 1 februarie 2014) menţionează că "este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege". "Prin excepţie, animalele cu boli incurabile constatate în condiţiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de îndată", precizează noua formă a legii care va intra în vigoare anul viitor.
   
Între 2001 şi 2008, eutanasierea a fost prevăzută de legislaţie nefiind afectată de prevederi contrare până la legea lui Marinescu.
   
Consiliile locale aveau, încă din 2001, obligaţia legală să eutanasieze câinii fără stăpân capturaţi de pe străzi care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în şapte zile, prevederi legale care nu au fost aplicate, neexistând nici sancţiuni pentru nerespectarea legii.
   
Prevederea privind eutanasierea este cuprinsă în OUG 155/2001 şi preluată în Legea 227/2002, prin care Parlamentul a adoptat, cu unele modificări, Ordonanţa de Urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dar nerespectarea ei nu este sancţionată prin lege.
   
În prezent, termenul în care câinii capturaţi pot fi revendicaţi sau adoptaţi, înainte de a fi eutanasiaţi, este de 7 zile.
   
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern în 2001, aplicabilă din momentul publicării în Monitorul Oficial (13 decembrie 2001), înainte de a intra în dezbaterea Parlamentului, stabilea obligaţia ca autorităţile locale să eutanasieze câinii fără stăpân capturaţi care nu erau revendicaţi sau adoptaţi în termen de 7 zile.
   
În urma votului dat în Parlament un an mai târziu, acest termen a crescut la 14 zile, pentru ca după cinci ani, el să fie din nou redus la 7 zile prin Legea 391/2006 pentru modificarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (publicată în Monitorul Oficial din 2 noiembrie 2006 şi aflată în vigoare).
   
Potrivit legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 155/2001, aşa cum a fost modificată ulterior, consiile locale sunt obligate ca, prin serviciile specializate, să captureze câinii fără stăpân şi să îi transporte în adăposturile acestor servicii, unde aceştia să fie cazaţi, cu respectarea unor condiţii minimale prevăzute de lege, pentru o perioadă de 7 zile.
   
Nerespectarea acestei prevederi constituie sancţiune şi se sancţionează, conform legii, cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.
 
În textul legal se mai arată că eutanasierea, care se recomandă în cazul câinilor care nu au fost revendicaţi sau care nu au putut fi adoptaţi, precum şi a câinilor cu boli cronice incurabile, se efectuează de către un medic veterinar, numai prin utilizarea barbituricelor, injectate intravenos, numai după pierderea cunoştintei câinelui indusă prin anestezie.
   
Sunt şi câteva oraşe unde, deşi câinii fără stăpân nu au fost eutanasiaţi, ei au dispărut de pe străzi, autorităţile locale găsind măsuri eficiente în acest sens. Un astfel de exemplu este municipiul Târgu Mureş.

×
Etichete: caini maidanezi
x close