Procurorii Secției parchetelor militare au audiat, în perioada februarie 2014 - ianuarie 2015, pe parcursul a 2.354 ore de anchetă, 209 persoane din care trei părți civile și 206 martori în dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost audiate persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene Alba, Cluj și Oradea, Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic "Sf. Maria" București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.