Dosarul în care Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este acuzat că a "omorât-o în acte pe Eleonora Brătianu" şi a obţinut 90 de hectare de teren din averea Brătienilor, este în continuare în lucru, iar autorităţile nu par să facă mari progrese.
"DIICOT pe de o partă, care este o structură autonomă, pe de altă parte secţia din Parchetul General, care s-au ocupat de aceeaşi chestiune. In Rem şi apoi In Personam, de către secţia Parchetului. Numai că DIICOT a spus că şi ei se ocupă de chestia asta. În 23 iunie 2014 au sesizat Procurorul General, e un conflict pozitiv de competenţă, trebuie să spună cine se ocupă în continuare. Nici până astăzi nu a fost rezolvat conflictul. Părerea mea e că se trage de timp" a explicat jurnalistul Adina Anghelescu.
Ginerele preşedintelui Traian Băsescu e acuzat de procurori de fals şi înşelăciune după ce ultimul descendent al Brătienilor a fost declarat mort deşi era în viaţă. Radu Pricop şi alte 4 persoane au cumpărat drepturi litigioase pentru 90 de hectare de teren în comuna Ştefăneşti de la un presupus moştenitor al Brătienilor. În faţa instanţei, toţi cei 5 au declarat că nu mai există alţi pretendenţi la retrocedarea acestui teren, iar la dosarul cauzei au fost depuse acte mincinoase din care rezulta că moştenitoarea de drept era decedată.