Adrian Năstase a învăţat pe programe de e-learning despre combaterea tuberculozei, scrie în dosarul de eliberare al fostului premier, obţinut de Antena 3.
"Năstase are o adaptare matură, obiectivă, bazată pe un sistem de valori morale generale.
În perioada detenţiei a beneficiat de trei recompense", se arată în documentul citat.
"Pe perioada detenţiei a păstrat o legătură permanentă cu membrii familiei prin intermediul vizitelor regulate ale acestora, a fost sprijinit permanent (financiar şi afectiv) manifestând la rândul său un ataşament deosebit faţă de familie, a efectuat convorbiri telefonice şi a corespondat cu diverse persoane din anturajul său", se arată în raportul comisiei Penitenciarului Jilava
De asemenea, fostul premier este descris ca o persoană cu o adaptare matură, bazată pe un sistem de valori morale generale.
"Personalitate structurată, cu nivel înalt de coeziune. Adaptare matură, obiectivă, bazată pe un sistem de valori morale generale. Este orientat spre certitudinea pe care o oferă ordinea deja stabilită. Valorifică trecutul şi experienţa personală. La momentul evaluării nu necesită asistenţă psihologică", mai scrie în acelaşi document.
"Condamnatul a avut un comportament foarte bun, a participat în mod constant la activităţi de educaţie, implicându-se în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate.
În perioada 10 august - 24 decembrie 2012 a redactat o lucrare ştiinţifică precum şi alte două volume ce au fost publicate la sfârşitul anului 2012. Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie a obţinut un număr de 342 credite şi a fost recompensat de 3 ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei", conform raportului comisiei Penitenciarului Jilava.
Pe 12 februarie, Judecătoria sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, însă decizia nu este definitivă, ea fiind deja atacată de Parchet. Fostul premier Adrian Năstase a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nu a avut nici o sancţiune, iar perioada petrecută după gratii a fost suficientă pentru reeducare sa, a apreciat instanţa care a decis eliberarea condiţionată din închisoare a fostului prim-ministru, potrivit motivării din 27 februarie.
Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie 2012, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".
Fostul premier s-a împuşcat cu un revolver Smith and Wesson, calibrul 45. Acesta şi-a îndreptat arma spre cap, iar datorită intervenţiei prompte a poliţistului care îl însoţea plaga nu a fost fatală.
Informaţii din celulă. Năstase este deţinutul N0049 şi are un card unde familia poate depune baniCiteşte şi
Cum şi-a scris Năstase cartea din închisoare? Deţinuţii nu au acces la internet