Procurorii Parchetului Judecătoriei Sinaia au deschis dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă în cazul elevei aflate în tabără la Buşteni, fiind vizate persoanele care au organizat tabăra şi care îi supravegheau pe copii, informează
Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, a declarat că în urma incidentului produs marţi în staţiunea Buşteni, unde o elevă de 13 ani a fost găsită în comă lângă zidul imobilului unde era cazată, "a fost deschis un dosar penal pe numele profesorului supraveghetor, dosar care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia".
La rândul său, şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, procurorul-şef Iulian Văduvan, a declarat că este vorba despre un dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă şi că cercetările sunt desfăşurate de către Poliţia Buşteni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.
Reprezentantul Parchetului a precizat că în acest dosar sunt cercetaţi cei care îi supravegheau pe elevii aflaţi în tabără, însă nu a precizat numele vreunuia dintre profesori şi nici nu a făcut publice alte date.
Marţi dimineaţă, o adolescentă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 "Jose Marti" din Bucureşti, care se afla în tabără la Buşteni, a fost găsită în apropierea zidului vilei unde era cazată, în comă profundă şi şoc hipotermic, cu o temperatură a corpului de 19,5 grade. Fata, despre care medicii spun că avea politraumatisme ca urmare a căderii de la înălţime, a fost transportată la spitalul din Sinaia. La scurt timp după ce a fost adusă la spital, eleva a făcut stop cardio-respirator, medicii reuşind să-i repornească inima după câteva ore de masaj cardiac extern.
Timp de câteva ore inima fetei a bătut singură, însă fata respira cu ajutorul aparatelor. Marţi seară, fata a murit, după ce a făcut un nou stop cardio-respirator.