Echipajele de ambulanţă şi pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să-l aducă pe rănit în Bucureşti, pentru a-l putea transporta la Spitalul Floreasca.
Aparatul de ar aparţine unei persoane private, iar accidentul s-a petrecut pe islazul din comuna Şirna, conform Mediafax.
Avionul decolase de pe un aerodrom particular din Şirna (judeţul Prahova) şi a avut o pana de motor chiar la decolare. Mai multe echipaje de la ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă) şi serviciul de Ambulanţă din judeţ au fost trimise la locul accidentului.
Victimele sunt doi piloţi experimentaţi care testau avionul de mici dimensiuni. În timpul unei manevre, cel mai probabil la un viraj, aparatul s-a prăbuşit. Avionul a luat foc la impactul cu solul, acesta fiind distrus în proporţie de 80-90%.
Aparatul de zbor era nou, marţi fiind pentru a doua oară când era ridicat de la sol. Cei doi piloţi aflaţi la bordul acestuia făceau un zbor de încercare.