Procurorii vor să afle dacă acestia au murit din cauza intervenţiilor medicale făcute de medic, în Spitalul de Neurochirurgie.
Ancheta a fost deschisă după ce conducerea spitalului a făcut o plângere cum că ar fi găsit 89 de eprubete cu probe biologice,într un frigider dintr-un salon . Probele au fost prelevate de la opt pacienţi, fără acordul acestora, iar ulterior patru dintre ei au murit.
Într-unul dintre cazuri, unui pacient i s-au făcut 30 de astfel de intervenţii. Neurochirurgul păstra probele în frigider şi ar fi urmat să le folosească pentru o cercetare ştiinţifică.
Medicul este acuzat de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu şi dacă va fi găsit vinovat, ar putea ajunge după gratii.