Din dorinţa de a se răzbuna pe cineva, doi bărbaţi din Teleorman au confecţionat şi au trimis, prin poştă, un colet exploziv, femeia care a deschis coletul fiind rănită la faţă, informează
Mediafax. Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate de poliţiştii din Petroşani pentru nerespectarea regimului materialelor explozive şi au fost audiaţi vineri de către poliţişti şi procurori.
Conform poliţiştilor din Petroşani, unul dintre bărbaţi este suspectat că a confecţionat bomba artizanală, despre celălalt stabilindu-se că este ginerele femeii rănite, care a dorit să se răzbune pe soţia lui, care l-a părăsit şi s-a mutat la mama ei la Petroşani. Deşi coletul era destinat fetei, acesta a fost ridicat şi deschis de mama ei.
Conform poliţiştilor din Petroşani, pachetul a fost trimis de la Oficiul Poştal 6 Bucureşti, în data de 27 decembrie, şi a fost ridicat de la Oficiul Poştal 2 Petroşani, în data de 29 decembrie. În pachet, care a fost transportat în regim de scrisoare, se afla o carte (Mizerabilii Volumul II - n.r.), legată cu şnur, iar în momentul în care femeia a deschis coletul, acesta a explodat.
"Când s-a desfăcut şnurul s-a produs o explozie care a afectat partea vătămată care a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani cu arsuri în zona feţei. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că este vorba de un dispozitiv pirotehnic confecţionat artizanal pe bază de amestec pirotehnic cu iniţiere electrică", au declarat anchetatorii. Potrivit poliţiştilor, în carte s-a aflat un amestec de praf de puşcă cu cioburi, dispozitivul fiind alimentat cu o baterie de nouă volţi. În momentul în care şnurul cu care a fost legată cartea a fost desfăcut, arcul din interior a sărit, iar amestecul pirotehnic a explodat.