Procurorul şef interimar al DNA, Laura Oprean, a declarat joi, la bilanţul instituţiei, că anchetatorii fac cercetări într-un dosar privind eliberarea lui Sile Cămătaru, dar până la acest moment el nu are calitate de învinuit sau inculpat, ancheta fiind într-o fază incipientă, informează
Mediafax.
Oprean a confirmat existenţa unui dosar care vizează modul în care Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii din noiembrie 2012 a Judecătoriei Giurgiu, care a rămas definitivă întrucât nu a fost contestată de procurori.
Procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a mai spus că Sile Cămătaru "nu a fost audiat ca învinuit sau inculpat" în acest dosar, precizând că nu poate oferi alte detalii despre acest caz, fiind vorba despre o anchetă în curs.
Surse judiciare au declarat anterior că Sile Cămătaru a fost dus joi la DNA într-un dosar privind eliberarea condiţionată a acestuia, în urma unei decizii a Judecătoriei Giurgiu necontestate de procurori, existând suspiciuni de corupţie în legătură cu modul în care a fost pus în libertate. Sile Cămătaru nu a fost însă audiat, întrucât avocata acestuia nu a putut veni joi la DNA, acesta fiind dus înapoi în arest fără a da o declaraţie, au spus sursele judiciare.
Procurorii DNA au suspiciuni că eliberarea condiţionată a lui Sile Cămătaru ca urmare a faptului că un procuror nu a contestat decizia de fond a Judecătoriei Giurgiu ar fi fost urmarea unei fapte de corupţie, au precizat sursele citate.
În 23 noiembrie 2012, Sile Cămătaru a fost eliberat din penitenciar, după ce Judecătoria Giurgiu i-a admis o cerere de eliberare condiţionată, întrucât a executat nouă din cei 13 ani de închisoare la care fusese condamnat.
Instanţa dispusese în 19 noiembrie 2012 ca Sile Cămătaru să fie pus în libertate. Deşi putea fi atacată cu recurs, decizia a rămas definitivă întrucât nu a fost contestată de procurorul de caz.