Update 23.13 - Care sunt propunerile PNL pentru Ministerul Transporturilor
Update 21.59 - Crin Antonescu: Începem consultările în PNL pentru o altă nominalizare la Transporturi. Dezavuez campania publică de compromitere politică a lui Ovidiu Silaghi
Update 21.27 - Referatul procurorilor: Întâlnirea Silaghi-Iordache a avut loc în mai 2012
Update 21.15 - Cine este martorul important în cazul Silaghi care apare în referatul procurorilor şi ce declară acesta
Update 20.33 - Ovidiu Silaghi: Sunt nevinovat. Este o manevră politică a lui Traian Băsescu
Update 20.13 - Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat de luni al instituţiei.
Pe 16 iulie, liberalul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Ulterior, pe 13 august, premierul Ponta declara că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, ca, dacă preşedintele Băsescu respinge nominalizarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor, să fie înaintată imediat o altă propunere, opinând că probabil îi face un "dosar" celui nominalizat.
Întrebat dacă ştie că preşedintele Băsescu ar deţine anumite informaţii cu privire la Silaghi, Ponta a replicat: "Probabil că îi face vreun dosar domnului Silaghi".
Întrebat dacă ştie că Ovidiu Silaghi ar fi primit o citaţie la DNA, Ponta a spus că nu are cunoştinţă de acest lucru, dar că, dacă s-a întâmplat acest lucru, probabil Silaghi va fi chemat la parchet înainte de 23 august.
Surse judiciare au declarat că Silaghi ar fi trebuit să fie citat în 21 august să se prezinte la DNA.
În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituţiei.
Pe 23 iulie, preşedintele Traian Băsescu a anunţat, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Potrivit preşedintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră la 25 august, dar această dată pică duminică. El a subliniat că, în consecinţă, va lua pe 23 august o decizie legată de Silaghi.
Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Anchetatorii au arătat că suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA "a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar".
Astfel, banii destinaţi construcţiei primului tronson de autostradă au fost folosiţi de Nelu Iordache pentru achitarea unor datorii în valoare de 9.724.780 de lei ale societăţilor în care acesta era direct interesat, "între care o companie de transport aerian (Blue Air, n.r.), plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă".