La Loteria Română s-au descoperit prejudicii de ordinul a zeci de milioane de euro, iar rata profitului instituţiei a scăzut la jumătate, a atras atenţia, miercuri, directorul companiei, Dan Alexandru Ghiţă, la Antena 3.
"Am descoperit nereguli foarte mari, am luat raportul Curţii de Conturi şi s-au descoperit prejudicii foarte mari, de ordinul a zeci de milioane de euro şi cumulat în ani, poate un pic mai mult. (...) Din 2007 până acum, rata profitului a scăzut cu 50%. O loterie europeană are o rată de peste 25%, noi suntem la 8,75, iar dacă ne ducem sub 5, putem închide", a declarat directorul Loteriei Române, Dan Alexandru Ghiţă, în ediţia de miercuri seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.
Raportul Curţii de Conturi cu privire la activitatea Loteriei Române se referă la anii 2010 şi 2011, a mai precizat Ghiţă, care a adăugat că pentru crearea acestei situaţii, sunt mulţi vinovaţi.
"Deja instituţiile abilitate şi DNA au nişte anchete în curs", a precizat directorul Loteriei, Dan Alexandru Ghiţă.
În ceea ce priveşte valoarea softului despre care s-a vorbit recent, Ghiţă a ţinut să precizeze că valoarea programului de calculator era de 300 de euro, însă el a fost achiziţionat cu 1,7 milioane de euro, potrivit raportului Curţii de Conturi.