"În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia determinantă în eficientizarea industriei de automobile din ţara noastră, parte a strategiei globale pe termen mediu şi lung a Grupului Renault, impunând România ca un punct de reper în domeniu, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" - în grad de Comandor, domnului Carlos Ghosn, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Alianţei Renault-Nissan", se arată într-un comunicat de presă al Admnistraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, decorarea directorului general al Alianţei Renault-Nissan a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu.