Antena 3 CNN Actualitate Din 2013 vom avea un nou sistem de PERMISE AUTO. Ce categorii vor apărea şi care va fi vârsta pentru obţinerea permisului

Din 2013 vom avea un nou sistem de PERMISE AUTO. Ce categorii vor apărea şi care va fi vârsta pentru obţinerea permisului

1 minut de citit Publicat la 20:17 24 Apr 2012 Modificat la 20:17 24 Apr 2012
Din 2013 vom avea un nou sistem de PERMISE AUTO. Ce categorii vor apărea şi care va fi vârsta pentru obţinerea permisului
foto: antena3.ro
Din 19 ianuarie 2013, sistemul de permise se va schimba conform directivelor europene (2006/126/CE). Potrivit acestora, permisul de conducere va fi obligatoriu pentru mopede sau alte autovehicule ale căror proprietari sunt scutiţi acum de această obligaţie. Decizia a fost luată printr-un proiect de lege care va fi prezentat Parlamentului spre adoptare, informează Jurnalul Naţional.

”Din ianuarie 2013, va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de până la 15 kilowaţi, precum şi pentru motociclete A1 şi A2”, a declarat, la Guvern, Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere.
 
Astfel, subcategoria A1 va deveni categorie, iar în plus vor apărea categoriile AM şi A2. Permisul se va obţine şi se va elibera pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv,vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere fiind de: 

a) 16 ani împliniţi pentru categoriile AM, A1 şi B1;   
b) 18 ani împliniţi pentru categoriile A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
c) 20 ani împliniţi şi o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria de permis A2, sau cel puţin 24 de ani, pentru motocicletele din categoria A;
d) 21 de ani pentru categoriile C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor cu puterea de peste 15kW;
e) 24 de ani pentru categoriile D, DE, Tb şi Tv.

Tot din 2013,se va face echivalarea dintre vechile şi noile categorii şi subcategorii de permise de conducere se va face după cum urmează:

a) Categoria A cu categoria A;
b) Categoria B cu categoria B;
c) Categoria BE cu categoria BE;
d) Categoria C cu categoria C;
e) Categoria CE cu categoria CE;
f) Categoria D cu categoria D;
g) Categoria DE cu categoria DE;
h) Categoria Tb cu categoria Tb;
i) Categoria Tv cu categoria Tv;
j)  Categoria Tr cu categoria Tr;
k) Subcategoria A1 cu categoria A1;
l) Subcategoria B1 cu categoria B1;
m) Subcategoria C1 cu categoria C1;
n) Subcategoria C1E cu categoria C1E;
o) Subcategoria D1 cu categoria D1;
p) Subcategoria D1E cu categoria D1E.

Vezi aici mai multe detalii.

×
x close