Marian Căpăţână le-a spus magistraţilor că a primit 100.000 de euro pentru serviciile lui, în două tranşe. De altfel, şi banii ajunşi la Mircea Băsescu au fost tot în două tranşe. Prima tranşă a fost de 200.000 de euro: "Banii erau ţinuţi în poală, în bancnote de 500 euro. Avea fuste şi banii într-un buzunar. L-a întrebat pe Mircea: vă las banii aici? Mircea a zis: nu, te duci şi îi dai lui Marian. Ne-am dus la un apartament din zona Delfinariu. Acolo am numărat banii şi am constatat că era vorba despre cinci teancuri a 100 de bancnote de 500 euro, adică 250.000 de euro. Am luat banii şi i am dus înapoi la Băsescu la birou. El a oprit patru teancuri de câte 100 de bancnote de 500 de euro, în total 200.000 de euro. El mi-a remis mie suma de 50.000 de euro."
În aprilie 2011, a venit şi a doua tranşă de bani pentru Mircea Băsescu, de data asta mult mai mare. De altfel, Marian Căpăţână le-a spus judecătorilor că, în total, la fratele preşedintelui trebuia să ajungă 1.000.000 de euro, bani necesari ca Bercea Mondial să scape de condamnare: "A venit familia la birou, cu suma de bani. Au mers la acelaşi apartament şi au numărat cei 350.000 de euro. Era prezentă şi o doamnă de la Raiffeisen Bank, cu un aparat de verificat. Aceasta a fost chemată de Mircea, care se temea ca banii să nu fie falşi. I-am dat lui Băsescu apoi banii şi am primit şi eu 50.000 de euro. A doua zi, familia Bercea a mers la biroul lui Mircea Băsescu să se convingă că banii au ajuns la el".
Potrivit intermediarului şpăgii, fratele preşedintelui i-a dat avocatului Calafus să studieze dosarul lui Bercea Mondial şi a promis că acesta va primi o soluţie favorabilă. Însă acest lucru nu s-a întâmplat: "După condamnarea lui Bercea, Florin a început să aibă o atitudine ostilă şi să îi reproşeze lui Mircea că nu l-a ajutat pe tatăl lui. Mircea Băsescu i-a zis: băi băiatule, să ştii că eu am făcut tot ce am putut, dar chiar dacă se va rezolva sau nu se va rezolva, banii nu îi mai vezi".
Asta deşi cu puţin timp înainte Mircea Băsescu i-ar fi avertizat pe finii lui să aducă şi restul de bani. Potrivit lui Marian Căpăţână, fratele preşedintelui se temea că nu va primi milionul de euro pe care îl ceruse.
Mircea Băsescu le-a spus însă judecătorilor că a primit un sac de bani, dar nu ar fi fost vorba despre o şpagă pentru el: "Căpăţână mi-a spus că a luat o dată 250.000 de euro, altă dată 300.000 de euro, pentru a fi folosiţi la SC Aversa. În 20.02.2012 Căpăţână a venit la mine în birou. Avea asupra lui o pungă de plastic roşie în care mi-a spus că are 300.000 de dolari. Avea o dimensiune apreciabilă, de 40 pe 30 de centimetri. Poate fi numită sac de bani. Mi-a pus practic în braţe acea sacoşă de bani şi a spus că trebuie să vină familia Anghel după ea."
În ciuda declaraţiilor făcute de Mircea Băsescu, Marian Căpăţână şi-a susţinut în continuare versiunea: banii au fost şpagă de la familia lui Bercea Mondial pentru Mircea Băsescu.
Citiţi şi:
A început procesul în care fratele preşedintelui este cercetat pentru corupţie. Ce le-au spus Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână judecătorilor