Iaşiul a intrat oficial în spiritul sărbătorilor. Primarul oraşului, Gheorghe Nichita, a aprins, sâmbătă seară la ora 17.00, luminile de sărbători din centrul municipiului, anunţă
Mediafax.
Mai multe sute de persoane au asistat la festivităţile pregătite de primărie, care au inclus şi un mini-concert în aer liber al lui Ştefan Atârgoviţoaie, elevul din Iaşi, care a câştigat recent un prestigios concurs organizat de postul italian RaiUno. Tânărul a primit, cu o zi în urmă, un premiu de excelenţă din partea primăriei ieşene.
Iniţial, reprezentanţii municipalităţii ieşene stabiliseră ca luminile de sărbători să fie aprinse în 19 decembrie, însă momentul a fost devansat, primăria motivând că faţă de alţi ani au fost montate mai puţine ghirlande luminoase, astfel că şi costurile sunt mai mici.
"Ca amploare, iluminatul festiv din acest an la Iaşi este la jumătate faţă de anul trecut", a afirmat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, care a precizat că este "o perioadă de criză".
Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, costul zilnic al energiei electrice pentru funcţionarea instalaţiilor se ridică la 7.000 de lei.
Ornamentele şi instalaţiile de iluminat vor fi strânse pe 8 ianuarie. Excepţie vor face ornamentele montate în centru, care vor rămâne pe stâlpi până în 24 ianuarie, când la Iaşi vor avea manifestările dedicate Zilei Unirii.
Pentru perioada sărbătorilor, primăria a programat o serie de concerte de colinde, serbări în cartiere şi un târg de iarnă. Iar pentru Revelion, va fi organizat un concert în Piaţa Palatului din Iaşi, urmat de un foc de artificii.