Antena 3 CNN Actualitate Descindere la o adresă greşită. Mascaţii au intrat în casa unor oameni care nu au făcut nimic

Descindere la o adresă greşită. Mascaţii au intrat în casa unor oameni care nu au făcut nimic

<1 minut de citit Publicat la 08:47 09 Feb 2011 Modificat la 08:47 09 Feb 2011
Descindere la o adresă greşită. Mascaţii au intrat în casa unor oameni care nu au făcut nimic
Foto: INTACT Images
O familie din Constanţa s-a trezit, ieri după-amiază, cu forţele de ordine în casă. Familia Nicula îşi petrecea o după-amiază liniştită, până când cineva a început să izbească cu pumnii în uşă. Erau mai mulţi mascaţi care pretindeau că au mandat de percheziţie pentru adresa respectivă.

Percheziţia făcea parte din operaţiunea mai amplă desfăşurată în cursul zilei de ieri, când peste 130 de descinderi au avut loc, marţi, de la ora 6:00, la locuinţele şi la locurile de muncă ale unor vameşi şi poliţişti de frontieră din zona de vest.

În ciuda protestelor familiei Nicula, forţele speciale au urmat procedura şi au răscoit toată casă, fără să lase niciun colţişor neverifcat.

Când nu au fost descoperite ţigările de contrabandă pe care se aşteptau să le găsescă în apartament, ofiţerii au verificat din nou mandatul şi au realizat că au greşit adresa, ei făcuseră percheziţia la etajul 3 al blocului, iar mandatul era pentru un apartament de la etajul patru.

Familia Nicula este acum hotărâtă să dea în judecată forţele de ordine.

Pe adevăratul suspect nici nu l-au mai deranjat. Acum ofiţerii DIICOT şi jandarmii care i-au însoţit trebuie să dea socoteală pentru confuzia creată.

 

×
Etichete: mascati descindere
x close