Antena 3 CNN Actualitate Deputatul Mihail Boldea, trimis în judecată, pentru fraude imobiliare. Prejudiciul, 1.000.000 euro

Deputatul Mihail Boldea, trimis în judecată, pentru fraude imobiliare. Prejudiciul, 1.000.000 euro

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 16:43 28 Iun 2012 Modificat la 16:43 28 Iun 2012
Deputatul Mihail Boldea, trimis în judecată, pentru fraude imobiliare. Prejudiciul, 1.000.000 euro
Foto: Mediafax
Deputatul Mihail Boldea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi, sub acuzaţia că este liderul unei grupări ce se ocupa cu fraude imobiliare, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

În acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei alte 18 persoane care au acţionat sub coordonarea lui Boldea, acestea fiind învinuite de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, potrivit unui comunicat al DIICOT, citat de Agerpres.

Anchetatorii susţin că membrii grupării, printre care Mihaela Cristina Bolboceanu - avocat de la Baroul Galaţi şi Aurica Luchiniuc - fost arbitru la Curtea de Arbitraj Galaţi, identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.

Pentru realizarea acestor demersuri, inculpaţii au utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals.

Ulterior, membrii grupării înstrăinau imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1 milion de euro.

Acelaşi grup de inculpaţi mai este acuzat că a încercat să obţină suma de aproximativ 5.000.000 lei, prin inducere în eroare şi folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat şi a unui bilet la ordin completat în fals, în dauna unei societăţi comerciale din municipiul Galaţi.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mihail Boldea se află în arestul Poliţiei Galaţi de aproximativ trei luni, mandatul său expirând pe 13 iulie. Dosarul va fi judecat de magistraţii de la ICCJ, datorită calităţii de deputat a lui Mihail Boldea.





×
x close