Decizia ICCJ este definitivă, potrivit Agerpres.
Mihail Bodea a susţinut în faţa instanţei că magistraţii Înaltei Curţi i-au încălcat dreptul la liberă petiţionare, cât şi cel la libertate şi la siguranţă, prevăzut de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atunci când i-au respins prima dată ca inadmisibilă cererea de eliberare sub control judiciar.
El a criticat faptul că se află în arest, fără a şti pentru care dintre acuzaţiile i se aduc s-a luat această măsura preventivă.
Pe 11 aprilie, instanţa supremă a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de deputat.
Pe 22 martie, magistraţii ÎCCJ au decis emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Mihail Boldea, iar pe 27 martie instanţa supremă a confirmat mandatul, politicianul fiind atunci încarcerat.
Deputatul este acuzat că este liderul unui grup infracţional care se ocupa cu înşelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro.