El a precizat că propunerea Comisiei de Regulament care va fi prezentată plenului prevede că, pe perioada arestului, deputaţilor nu li se asigură indemnizaţia şi nici alte drepturi cu caracter patrimonial, cu excepţia personalului de specialitate din biroul parlamentar care e la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor.
"Actuala reglementare în domeniu nu ne permite să îi reţinem indemnizaţia (n.r. lui Mihail Boldea). Comisia Juridică nu a luat o hotărâre în acest sens. Aşteptăm ca Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor să înainteze acest proiect de hotărâre (n.r. cu modificarea din regulament) către plen şi dacă vom avea o majoritate în acest sens, o vom adopta, cu sau fără amendamente", a spus Cionca.
Articolul 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că toate cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni că deputatul Mihail Boldea, aflat în arest, nu-şi va mai primi nici indemnizaţia de parlamentar, nici suma forfetară.
"În cazul domnului Boldea s-a decis să nu primească indemnizaţia deoarece este absent şi nu poate justifica absenţele, iar celelalte sume, adică cea forfetară, va fi blocată la nivelul administrativ al Camerei, urmând ca după ce se va soluţiona cazul, dacă totul va fi în favoarea sa, sumele vor fi deblocate şi le va putea ridica, dacă nu, nu", a spus secretarul Biroului permanent, Dumitru Pardău.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis să propună Biroului permanent ca în cazul lui Boldea să-i fie lăsată indemnizaţia de parlamentar şi să-i fie suspendată doar suma forfetară.