Antena 3 CNN Actualitate Decizia definitivă în dosarul "Valiza" va fi dată marţi

Decizia definitivă în dosarul "Valiza" va fi dată marţi

M.T.
1 minut de citit Publicat la 20:25 03 Iun 2013 Modificat la 20:25 03 Iun 2013
Decizia definitivă în dosarul "Valiza" va fi dată marţi
Foto: Agerpres
Cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul dosarului "Valiza" va da marţi o decizie definitivă în acest caz, după ce trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe au hotărât, acum un an, achitarea inculpaţilor printre care Gigi Becali şi Victor Piţurcă, informează Mediafax.

În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment.

Tot atunci, procurorul a cerut completului de cinci judecători condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.

Gigi Becali a declarat, la acelaşi termen, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare şi a stabilit că va lua o decizie definitivă în 4 iunie.

Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

×
x close