Unde este Elodia? O întrebare care frământă România de peste 5 ani. Tot de 5 ani, Cristian Cioacă dă răspunsuri cu două tăişuri.
"Am spus eu ceva concret vreodată? Pentru că nu există nimic concret în povestea asta! Scurt!"
Pentru procurori, totul pare concret: Elodia Ghinescu a murit pe 30 august 2007, ucisă de soţul ei, Cristian Cioacă.
"După uciderea victimei, inculpatul a tranşat cadavrul pentru a facilita ascunderea lui."
Cristian Cioacă a susţinut din prima clipă că Elodia trăieşte şi că ar fi fugit în Afghanistan cu amantul ei. O poveste ce pare cusută cu aţă albă, dar pe care judecătorii nu o exclud.
"Nu a fost identificat cadavrul şi nici nu s-a stabilit cauza eventualei morţi a acesteia, astfel încât, în prezent, nu există certitudinea că soţia învinuitului ar fi decedată."
Pe hârtie, Elodia Ghinescu este decedată de peste un an. Dar magistraţii nu cred în hârtii.
"Pronunţarea unei hotărâri declarative de moarte a numitei Ghinescu Elodia nu exclude în mod absolut ca aceasta să se afle în viaţă."
Oficial, din 2011 Cristian Cioacă este văduv. Nu este însă şi îndoliat. Îşi păstrează zâmbetul ironic şi refuză încă să-i aprindă lumânări Elodiei. Şi fie că e doar un soţ care încă mai speră, fie că e un om care care ştie mai multe decât spune, Cristian Cioacă i-a convins şi pe judecători că merită să rămână în libertate.