La ceremonie au asistat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi, respectiv, Valeriu Zgonea, precum şi judecătorii CC şi consilieri din cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Cei trei judecători au fost numiţi pentru un mandat de nouă ani şi îi vor înlocui pe Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru, al căror mandat s-a încheiat pe 8 iunie.
Daniel Morar a fost numit în funcţia de judecător la Curtea Constituţională de preşedintele Traian Băsescu, în timp ce Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost aleşi de Senat, respectiv Camera Deputaţilor.
Tot în această lună va expira şi mandatul de preşedinte CC a lui Augustin Zegrean. Judecătorul a fost desemnat, pe 17 iunie 2010, în funcţia de conducere a instituţiei, funcţie pe care o poate ocupa vreme de trei ani.