Antena 3 CNN Actualitate Dan Diaconescu a părăsit România. Unde s-a dus şi când se va întoarce în ţară

Dan Diaconescu a părăsit România. Unde s-a dus şi când se va întoarce în ţară

1 minut de citit Publicat la 18:12 24 Sep 2012 Modificat la 18:12 24 Sep 2012
Dan Diaconescu a părăsit România. Unde s-a dus şi când se va întoarce în ţară
Foto: Agerpres
Dan Diaconescu a părăsit România, în jurul orei 17.00, cu o cursă aeriană spre München (Germania) şi va reveni în ţară miercuri dimineaţa, pentru a continua discuţiile privind încheierea contractului de privatizare la Oltchim, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Mediafax.
   
Avocatul Daniel Fenechiu, reprezentantant legal al lui Dan Diaconescu în negocierile cu OPSPI pentru privatizarea Oltchim, a confirmat plecarea din ţară a acestuia.
   
El a precizat că membrii comisiei de privatizare au fost informaţi despre faptul că Dan Diaconescu a părăsit România şi a arătat că acesta urmează să revină miercuri în ţară, pentru a continua discuţiile cu comisia de privatizare.
   
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
   
Contractul nu a fost însă semnat, iar premierul Victor Ponta Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.
   
În cursul zilei de luni, premierul s-a întâlnit cu ministrul Economiei şi şeful OPSPI pentru discuţii legate de situaţia Oltchim.
   



×
x close