Judecătorii Curţii Constituţionale nu se mai pot opune procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că avizul Curţii Constituţionale asupra hotărârilor Parlamentului este unul consultativ, potrivit unor surse guvernamentale, citate de
Mediafax.
Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale vor avea dreptul să se pronunţe doar asupra constituţionalităţii Regulamentelor Parlamentului, nu şi asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului sau plenului celor două camere.
"S-a luat Curţii posibilitatea de a da avize obligatorii legate de hotărârile Parlamentului, iar asta ar însemna că nu se pot opune procedurii de suspendare", au arătat sursele.
Un alt argument pe care se bazează Guvernul este că,
până în 2010, Curtea Constituţională avea dreptul de a emite doar avize consultative, dar fostul Guvern a introdus un nou prag, cu un aviz obligatoriu,
ceea ce ar fi transformat Curtea în "instituţie politică".
Proiectul de ordonanţă, prin care avizul Curţii va fi tratat drept unul consulativ pentru hotărârile Parlamentului, a fost inclus pe agenda suplimentară a şedinţei de miercuri a Guvernului şi a fost aprobat.
"Nu s-a modificat nimic legat de schimbarea ori revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale, dar s-a modificat Legea CCR, prin revenire la situaţia de dinainte de 2010, când fostul premier Emil Boc a făcut modificări, argumentul invocat fiind de a nu mai forţa Curtea Constituţională să fie factor politic şi să ia partea uneia dintre instituţiile politice aflate în conflict. Altfel spus, s-a luat posibilitatea de a da avize obligatorii legate de hotărârile Parlamentului", au declarat sursele citate.
Reprezentanţii Guvernului nu au comentat până la ora transmiterii acestei ştiri.