Antena 3 CNN Actualitate Cum va fi vremea de Moş Nicolae şi când va NINGE în fiecare regiune a ţării. Prognoza meteo până pe 8 decembrie

Cum va fi vremea de Moş Nicolae şi când va NINGE în fiecare regiune a ţării. Prognoza meteo până pe 8 decembrie

O.P.
6 minute de citit Publicat la 12:48 25 Noi 2013 Modificat la 12:48 25 Noi 2013
Cum va fi vremea de Moş Nicolae şi când va NINGE în fiecare regiune a ţării. Prognoza meteo până pe 8 decembrie
Foto: freefever.com
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 noiembrie - 8 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT


Până pe 28 noiembrie, valorile termice vor fi în scădere, vremea devenind mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, astfel încât media maximelor diurne va ajunge în jurul valorii de 1 grad, iar cea a minimelor nocturne la -3 grade. Apoi, după 2-3 zile de încălzire, se vor menţine până pe 8 decembrie temperaturi medii maxime în jurul a 6 grade şi temperaturi medii minime între -2 si 0 grade, reprezentând valori apropiate de cele normale, pentru începutul lunii decembrie, în această regiune.

Probabilitatea de apariţie a precipitaiţilor, slabe şi moderate cantitativ, se va menţine relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză. Îndeosebi în prima parte a intervalului, vor predomina ninsorile.

CRIŞANA

Pe parcursul primei săptămâni, până în data de 28 noiembrie, va avea loc o răcire a vremii, iar media temperaturilor maxime va scădea spre 1 grad şi a celor minime spre - 4 grade. Va urma o încălzire, ce se va încheia pe 30 noiembrie - 1 decembrie, când media maximelor diurne va fi de 5 grade, iar cea a minimelor nocturne, de -1 grad. În a doua săptămână, variaţiile de temperatură vor fi mici de la o zi la alta, astfel că, practic, acestea se vor menţine foarte apropiate de mediile regionale înregistrate la sfârşitul primelor 7 zile.

Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în zilele de 25 şi 26 noiembrie, când vor fi ninsori pe arii relativ extinse şi în general moderate cantitativ şi, din nou, după 29 noiembrie.

TRANSILVANIA

Vemea se va răci între 25 şi 28 noiembrie, interval în care media temperaturilor diurne va scădea de la 5 la 0 grade, iar cea a minimelor nocturne de la 4 grade la - 7 grade, iar în estul regiunii sub - 10 grade. În intervalul 29 noiembrie-1 decembrie vremea se va încălzi, astfel încât se va ajunge la o medie termică diurnă de 3 grade şi una nocturnă, de -4...-3 grade. În a doua săptămână vremea va fi uşor mai rece decât normalul perioadei, cu temperaturi nocturne negative fara a coborî, în medie, sub -5 grade, şi temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade.

La începutul intervalului de prognoză va ninge pe arii relativ extinse. Cu începere din 1 decembrie, zilnic, la nivel local, vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsori.

MARAMUREŞ

Între 25 şi 28 noiembrie, vremea se va răci, scăderea de temperatură fiind şi aici mai importantă în timpul nopţilor. Astfel, mediile maximelor regionale vor scădea de la 3 la 0 grade, iar ale minimelor, de la 4 grade spre -6 grade. După data de 28 noiembrie regimul termic va marca o creştere, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vremea va fi totuşi ceva mai rece decât ar fi normal în aceasta perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse între 2 şi 5 grade şi minime usor negative, cele mai mici fiind, în medie, de -4 grade.

Exceptând perioada 26-28 noiembrie, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză vor cădea temporar precipitaţii, mai ales ninsori, moderate cantitativ în prima zi şi posibil din nou, între 1 şi 3 decembrie, iar în rest, acestea vor fi în general slabe.

MOLDOVA

Până în intervalul 27-28 noiembrie, valorile termice vor fi în scădere accentuată, vremea devenind rece pentru această perioadă a anului. Astfel, media maximelor diurne va ajunge de la 9 grade la 0 grade, iar cea a minimelor nocturne, de la 7 grade la -6 grade. Apoi, după 2-3 zile de încălzire, până pe 8 decembrie vor fi temperaturi medii maxime în jurul a 3...4 grade şi temperaturi medii minime între -3 si -1 grad, ceea ce semnifică un regim termic uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioada.

În prima zi vor fi precipitaţii mixte, local însemnate cantitativ şi cu precădere în vestul şi nordul regiunii. Ulterior, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, dar izolat vor fi posibile ninsori slabe .

DOBROGEA

După 3-4 zile de răcire accentuată, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta. Astfel, iniţial, media temperaturilor maxime va scădea de la 14 la 4 grade, iar cea a minimelor, de la 11 la -2 grade, pentru ca după data de 28 noiembrie până pe 1 decembrie, maximele diurne să crească, treptat, spre 9 grade şi minimele nocturne să ajungă, în medie, la 2
grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic va fi apropiat de cel normal al primei decade a lunii decembrie, cu medii termice diurne între 6 şi 9 grade şi nocturne între 1 şi 3 grade.

La începutul intervalului de prognoză vor fi precipitaţii slabe mixte, iar dupăa 1 decembrie creşte probabilitatea pentru ploi slabe cantitativ.

MUNTENIA

Vremea se va răci între 25 şi 28 noiembrie, interval în care media temperaturilor maxime va scădea de la 12 la 3 grade, iar cea a minimelor nocturne, de la 9 grade la - 3 grade. În intervalul 29 noiembrie -1 decembrie vremea se va încălzi treptat, astfel încât se va ajunge la o medie termică diurnă de 7 grade şi nocturnă de -1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi cel normal pe fondul variaţiilor de temperaturăa mici de la o zi la alta, astfel încât maximele diurne vor fi, în medie, de 6...7 grade, iar cele nocturne, de – 1...-2 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, exceptând primele două zile ale intervalului de prognoză când vor fi precipitaţii mixte şi perioada 1-4 decembrie, când vor fi ploi slabe şi, trecător, lapoviţă.

OLTENIA

În prima parte a intervalului de prognoza va avea loc un proces racire ce va dura până pe 27- 28 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea spre 2...3 grade, iar a celor minime va atinge – 3...-4 grade. Ulterior vremea se va încălzi, astfel încât, pe 1 - 2 decembrie, media maximelor diurne va fi de 5...6 grade, iar cea a minimelor nocturne, de - 2...-1 grad. În a doua săptămână, valorile de temperatură se vor menţine apropiate de aceste valori, cu cele mai mari maxime de 7 grade, iar cele mai mici minime, de -3 grade.

În primele zile ale intervalului va ninge, iar între 1 şi 4 decembrie, se vor semnala ploi şi, trecător, lapoviţe.

LA MUNTE

În prima săptămână vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioada a anului, cu medii negative, atât ale temperaturilor maxime, ce vor scădea până spre -4 grade pe 28 noiembrie, cât şi ale minimelor nocturne, ce vor coborî până la aproximativ -9 grade, în aceeaşi zi. După 30 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, maximele diurne vor fi ceva mai ridicate, oscilând între -1 şi 2 grade, iar minimele nocturne, deşi vor fi permanent negative, vor fi cu circa 3 grade mai ridicate decât în prima săptămână.

La începutul intervalului de prognoză va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Ulterior, probabilitatea pentru lapoviţe şi ninsori slabe va creşte după data de 1 decembrie.

×
x close