"Referitor la informaţiile apărute zilele acestea, doresc să precizez clar că nu beneficiez de locuinţa de protocol sau de serviciu şi de niciun alt privilegiu. Dimpotrivă, chiar şi în perioada decembrie 2008 – noiembrie 2011 cât timp am fost preşedinte al Senatului României şi aveam legal dreptul la locuinţă de protocol în regim de gratuitate, eu am continuat să plătesc chirie", a scris Mircea Geoană, pe contul de socializare.
Fostul preşedinte al Senatului spune că plăteşte o chirie la preţul pieţei, stabilită în 2007, într-o perioadă de boom imobiliar.
"Nu este vorba de niciun privilegiu. Singurul motiv pentru care am continuat să locuiesc în această casă după încheierea funcţiei de preşedinte al Senatului a fost legat de pregătirea unei soluţii definitive de achiziţionare/construire a unei locuinţe proprietate personală. Aşa cum este de notorietate, am încercat să achiziţionez o locuinţă în 2009, dar proiectul a eşuat datorită intrării în faliment a investiţiei respective. Am reluat acest demers şi în viitorul apropiat voi rezolva problema unei locuinţe. Oricui i-ar conveni să plătească o rata lunară la un credit pentru propria locuinţă decât să contribuie prin chiria plătită la bugetul RAAPPS", explică el.
"Apreciez decizia primului-ministru de a face ordine în acest domeniu şi de a lua o serie de decizii concrete. Sunt mulţi cei care beneficiază de locuinţa de protocol fără a avea dreptul, cu chirii modice sau chiar gratuit. Nu este şi nu a fost cazul meu", încheie Mircea Geoană.
Guvernul a dat publicităţii astăzi lista chiriaşilor RA-APPS pe care se regăsesc 285 de persoane. Printre acestea se numără şi fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană
Familia lui Mircea Geoană are opt camere în casa din Cucu Starostescu, în total 246 de metri pătraţi, pentru care chiria a fost stabilită la 3.195,79 de euro.