„Nu ştiu despre ce este vorba. Mai întâi, trebuie să mă edific sau să îmi aducă la cunoştinţă cineva, nu prin presă, ci în mod oficial. Dacă mă voi edifica despre ce este vorba, fiţi convinşi că voi reveni cu alte detalii, dar nu vreau să intru speculaţii. Justiţia trebuie să-şi facă datoria”, a precizat Borbely, citat de Agerpres.
Ministrul a amintit faptul că, în cursul lunii iulie 2011, a mai existat o „încercare” a DNA în ceea ce-l priveşte dar instituţia a revenit ulterior cu precizări că nu există niciun fel de urmărire împotriva sa.
DNA a cerut aviz pentru cercetarea penală împotriva lui Laszlo Borbely. Procurorii au solicitat şi ridicarea imunităţii ministrului Mediului. Borbely este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.