Antena 3 CNN Actualitate Cruzimea nu are vârstă sau raţiune! Imagini ŞOCANTE cu un copil român în rol de criminal

Cruzimea nu are vârstă sau raţiune! Imagini ŞOCANTE cu un copil român în rol de criminal

1 minut de citit Publicat la 22:48 04 Apr 2012 Modificat la 22:48 04 Apr 2012
Cruzimea nu are vârstă sau raţiune!  Imagini ŞOCANTE cu un copil român în rol de criminal
foto: Antena3
Cruzimea nu are vârstă sau raţiune! Un băiat de 16 ani a înjunghiat cu tehnica unui asasin o barmaniţă din Brăila. Complicele său, de numai 14 ani, îi ţinea spatele. Toată scena care a avut loc sâmbătă a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

A lovit calm şi calculat şi se aştepta ca victima lui să se prăbuşească. Dar tânăra de 22 de ani a reacţionat imediat, iar minorii agresori s-au panicat şi au fugit. Sunt aceiaşi minori pe care barmaniţa i-a servit cu numai două ore înainte. Păreau inofensivi.

Au cerut bere şi au fost serviţi, ca nişte oameni mari. Barmaniţa nu-şi dădea seama că greşeala ar fi putut să o coste viaţa.

Cei doi puşti de 13 şi 16 ani au început să plănuiască o tâlhărie. Erau singuri în bar şi bănuiau că localul va fi gol şi mai târziu. Au plătit, au salutat-o pe barmaniţă şi au plecat.



Peste două ore s-au întors. Au observat că tânăra aranjează sticle în frigider şi s-au apropiat de ea. Băiatul de 16 ani a scos un cuţit cu o lamă uriaşă, de 40 de centimetri. Îşi numără paşii şi atacă fulgerător. Tânăra se întoarce brusc şi încearcă să riposteze. Abia după două secunde cade, dar se ridică imediat. Minorii care sperau să o imobilizeze şi să-i fure banii din casa de marcat au abandonat planul şi au fugit. Barmaniţa sună singură la 112 şi la venirea ambulanţei era aproape fără suflare.

Medicii au reuşit să o salveze, iar poliţiştii au început vânătoarea. I-au identificat imediat pe atacatori şi i-au prins astăzi.  În doar 48 de ore, poliţia de la biroul de investigaţie criminală Brăila a reuşit să-i identifice pe cei doi minori, unul dintre ei fiind reţinut prin ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie

La doar 16 ani, băiatul este recidivist. Mai are un furt la activ. Prietenul său de 13 ani pare să îi calce pe urme şi este cercetat în stare de libertate.

×
x close