Traian Băsescu este în continuare ocolit de anchete şi audieri. Există o hotărâre a judecătorilor din Constanţa care spun că nu sunt suficiente motive pentru ca fostul presedinte să fie întrebat câte ceva în dosarul şpăgii luate de fratele său de la Bercea Mondial, deşi s-a vorbit ca nişte bani ar fi ajuns şi la el.
Europarlamentarul Cristian Buşoi a comentat aceste informaţii în ediţia de luni a emisiunii
Subiectiv. „Traian Băsescu are cel puţin o vină morală, aceea de a nu fi intervenit la timp în această alianţă între fratele domniei sale şi clanul din judeţul Olt. Mai ales că nu trebuia nici măcar să ai informaţii secrete, nu trebuia decât să cauţi pe internet ca să afli cu ce se ocupa, ca şi activităţi infracţionale, în trecut, înainte de acest subiect, clanul Bercea, sau cel puţin care era renumele negativ al acestui individ”, a declarat Cristian Buşoi.