În timpul unei şedinţe de criosaună, jeturi de azot sunt îndreptate către pacient fără a-i crea însă disconfort. O şedinţă nu trebuie totuşi să dureze mai mult de trei minute, altfel poate dăuna organismului.
Pacienţii spun că starea lor generală se îmbunătăţeşte semnificativ după câteva şedinţe.
"Efectele criosaunei se văd chiar după prima şedinţă. Datorită descărcării de endorfine, pacienţii vor simţi imediat acea stare de bine. Tot printre primele efecte se numără şi reglarea somnului", a declarat dr. Elena Maria Chelăriţei.
O şedinţă de criosaună costă între 50 şi 70 de lei.