Antena 3 CNN Actualitate Crin Antonescu: Nu sunt de acord cu poziția lui Băsescu. Eschiva de astăzi nu stă în picioare

Crin Antonescu: Nu sunt de acord cu poziția lui Băsescu. Eschiva de astăzi nu stă în picioare

1 minut de citit Publicat la 00:09 08 Feb 2013 Modificat la 00:09 08 Feb 2013
Crin Antonescu: Nu sunt de acord cu poziția lui Băsescu. Eschiva de astăzi nu stă în picioare
Foto: Agerpres
Crin Antonescu a declarat că nu este de acord cu modul în care preşedintele Traian Băsescu a reacţionat la recentele declaraţii ale oficialilor ungari, menţionând că şeful statului ar fi trebuit să vorbească, în primul rând pentru români, scrie Mediafax.

 "Nu sunt de acord cu această poziţie a lui Traian Băsescu. Eschiva de astăzi a domnului preşedinte nu stă în picioare", a spus Antonescu.

Acesta a ţinut să sublinieze că reacţiile premierului şi ale ministrului de Externe au fost "la timp şi bine calibrate".

Răspunzând unei întrebări, Crin Antonescu, preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a declarat că Articolul 1 din Legea fundamentală, legat de caracterul statului român, nu se va schimba.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat referitor la afirmaţiile ambasadorului ungar privind modificarea Constituţiei României că va avea "o reacţie potrivită" atunci când şi preşedintele Ungariei va avea una, precizând că sunt alte instituţii care "gestionează viaţa de zi cu zi a ambasadorilor".

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, miercuri, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.

El afirma că arborarea steagului secuiesc în instituţiile publice româneşti este un drept "natural" al secuilor din judeţele Covasna şi Harghita. Întrebat de ce se simte minoritatea maghiară agresată în România, Fuzes a răspuns că aceasta nu poate să se simtă acasă dacă nu îşi poate folosi simbolurile şi că "drepturile i-au fost încălcate".


×
x close