În cadrul Partidului Naţional Liberal nu există niciun infractor, a afirmar Crin Antonescu, luni, în cadrul emisiunii "Subiectiv" de la Antena 3.
Reacţia preşedintelui PNL a venit ca urmare a declaraţiei lui Traian Băsescu, care a spus, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni, că atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta, dar şi Vasile Blaga, ar trebui să aibă grijă de infractorii pe care îi au în partide şi nu să se lege de instituţiile statului, care încearcă să îi apere pe cetăţeni de infractori.
„Să fie foarte limpede pentru toată lumea, inclusiv pentru domnul Băsescu: eu, în partid, nu am niciun infractor. Infractor este cel care a fost definitiv stabilit astfel de către o instanţă. Cine a fost într-o astfel de situaţie a părăsit partidul”, a spus Antonescu.
„Ceea ce îi spun calm domnului Băsescu este că niciunui liberal, infractor sau nu, nu i s-a închis dosarul, niciunui liberal nu i s-au făcut pierdute înregistrările de la dosar, niciunui liberal nu i s-a pierdut urma prin ani în justiţie, cum ştim cu toţii cazuri de oameni din interiorul în imediata apropiere a preşedintelui”, a adăugat liderul USL.