Crin Antonescu a încercat să demonteze temerile potrivit cărora Marea Britanie se va confrunta cu un val de lucrători est-europeni după ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari în 2014.
Antonescu, prezent la cea de a 15-a reuniune a Asociaţiei Senatelor din Europa, eveniment desfăşurat în Marea Britanie, i-a cerut vicepremierului englez Nick Clegg să rezolve problema discriminării românilor care trăiesc în Marea Britanie.
„Există această propagandă nesăbuită care vorbeşte de invazia unor criminali. Poate opinia publică ştie mai puţin că avem o comunitate de foarte bună calitate. 85% dintre ei lucrează, peste 40% au o diplomă universitară. Sunt peste 4.000 de doctori şi asistente medicale”, a spus liderul liberal.
Preşedintele Senatului şi vicepremierul britanic au discutat şi despre revizuirea Constituţiei României.
„Marea Britanie are sistem bicameral, dar ce n-are e pe cineva care să vorbească trăsnăi despre acest sistem”, a comentat Antonescu.
Crin Antonescu şi vicepremierul englez au mai discutat despre extinderea Uniunii Europene şi despre importanţa comerţului bilateral dintre România şi Marea Britanie.