"Mâine, noi avem o şedinţă de birou politic, având situaţia creată astăzi, evident că vom lua în discuţie şi vom decide care este propunerea noastră pentru acest minister. Când va deveni persoana propusă ministru, nu mai depinde de noi. După ce luăm noi o decizie, liberalii, evident că trebuie să discutăm cu premierul. Mai departe, vedem cum merge această poveste. Noi trebuie să luăm o decizie. Avem un om pregătit şi nu vă pot spune în acest moment cine va fi acea persoană", a declarat Antonescu, la Realitatea TV, potrivit Agerpres.
Şeful liberalilor a subliniat că nu are rost să se mai vehiculeze în presă nume de propuneri pentru funcţia de ministru al Justiţiei, ale unor persoane care deja au dezminţit respectiva ipoteză, precum Tudor Chiuariu, Norica Nicolai sau Renate Weber.
În prezent, premierul Victor Ponta deţine interimatul la Ministerul Justiţiei, după ce Mona Pivniceru a demisionat din funcţie, ca urmare a faptului că începând din luna iunie va fi judecător al Curţii Constituţionale.
Citeşte şi De ce a renunţat Ponta la nominalizările de la Parchete