În faţa lui Dumnezeu şi a Fiscului suntem cu toţii egali. Cinci parohii din judeţul Neamţ trebuie să plătească datorii de zeci de mii de lei la bugetul de stat după ce ani la rând nu au plătit taxele şi impozitele. Preoţii se plâng că nu au bani şi spun că enoriaşii riscă să rămână fără biserici.
Cinci parohii din zona Romanului nu şi-au achitat impozitul pe salarii, obligaţiile restante la bugetul asigurărilor de sănătate şi contribuţia de asigurări de şomaj.
Reprezentanţii fiscului pot pune sechestru pe biserici.
Datoria totală acumulată în ultima perioadă de către cele cinci parohii a ajuns la aproape 21.000 de lei.