Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, că nu numai românii, dar şi francezii, germanii sau olandezii vor pierde, din punct de vedere economic, din cauza amânării aderării României la Spaţiul Schengen, informează
Mediafax.
Întrebat de jurnaliştii de la postul de radio France Inter dacă i se pare gravă decizia de la Consiliul JAI de amânare a discuţiei privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, ministrul de Externe a precizat că Bucureştiul şi-a făcut treaba.
"Avem libertatea de circulaţie, care este o valoare fundamentală a UE. O avem de la 1 ianuarie 2007. Dar se amestecă atât de des două lucruri care sunt complet diferite. Imigraţia ilegală provenind din exteriorul UE e complet diferită de libertatea (de circulaţie - n.r.) din interiorul UE. În plus, noi ne-am făcut toată treaba", a spus Titus Corlăţean, într-un interviu acordat France Inter.
El a reamintit faptul că România a investit "mai mult de un miliard de euro pentru a avea o frontieră securizată".
Totodată, şeful diplomaţiei a precizat că, potrivit rapoartelor agenţiei europene Frontex, "95% din imigraţia ilegală provine de la frontierea de sud şi nu de la frontiera de est".
În opinia sa, nu doar România are de pierdut din amânarea aderării la Schengen, ci şi alţi europeni.
"Noi toţi, noi românii, voi, francezii, germanii, olandezii, care au o activitate economică foarte importantă în această ţară, noi toţi vom pierde din punct de vedere economic din cauza acestei decizii de a amâna aderarea (României - n.r.) la Schengen", a spus el.
Dailis Alfonsas Barakauskas, ministrul lituanian de Interne, a cărui ţară asigură Preşedinţia UE, a declarat, la 5 decembrie, că JAI va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile. În cadrul Consiliului din 5 decembrie, România şi Bulgaria au prezentat o declaraţie politică în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen şi susţin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare, potrivit unui comunicat MAE.