Antena 3 CNN Actualitate Copil de 11 ani, la spital după ce a fost înjunghiat de tatăl său

Copil de 11 ani, la spital după ce a fost înjunghiat de tatăl său

<1 minut de citit Publicat la 19:18 16 Mai 2012 Modificat la 19:18 16 Mai 2012
Copil de 11 ani, la spital după ce a fost înjunghiat de tatăl său
Foto: a1.ro
Un copil în vârstă de 11 ani din localitatea Slătioara a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare după ce ar fi fost înjunghiat de propriul tată, informează Agerpres.

Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Radu Dragoş, băiatul a fost spitalizat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, iar acum se află în stare stabilă.
   
"A fost supus intervenţiei chirurgicale, iar starea lui de sănătate este stabilă în acest moment. Băiatul a suferit patru plăgi prin înţepare cu cuţitul, în zona hemitoracelui stâng, cu afectarea plămânului", a spus dr. Radu Dragoş.
   
Suspectul principal al acestei agresiuni este chiar tatăl copilului. Din primele cercetări rezultă că tatăl copilului se afla în starea avansată de ebrietate când şi-a înjunghiat fiul de 11 ani.

Reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş urmează să trimită o echipă în localitatea Slătioara pentru a efectua o anchetă socială.
   

×
x close