Eugen Nicolăescu a spus că a discutat vineri cu directorul ajunct al Direcţiei de Sănătate Publică şi Control în Sănătate şi director adjunct al Direcţiei Asistenţă Medicală, care de vineri s-au alăturat echipei de control a MS, iar aceştia i-au spus că mai au nevoie de timp pentru verificări până luni sau chiar marţi, dacă nu se finalizează controlul în prima zi a săptămânii.
Nicolăescu a precizat că a cerut ca tot luni, în Spitalul Judeţean Ploieşti să fie prezent şi preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, iar Consiliul Judeţean, în calitate de proprietar şi administrator al spitalului, să ajute la bunul demers al controlului.
Ministrul a adăugat că acţiunea de control urmăreşte două componente, pe de o parte verificarea situaţiei în spital, pentru a vedea cum se desfăşoară actul medical, în contextul sesizărilor mass-media, iar pe de altă parte, verificarea documentelor, care să arate în ce măsură au fost respectate procedurile pe care le prevede legislaţia în domeniul sănătăţii publice.
Nicolăescu a mai spus că a cerut echipei de control să realizeze întreaga activitate cu obiectivitate şi neutralitate, eliminând orice tendinţă de abuz şi de exces.
Ministrul a mai arătat că de la începerea controlului au fost făcute mai multe sesizări, de aceea a fost suplimentată echipa de control cu cei doi directori adjuncţi din Ministerul Sănătăţii.
Verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, făcute de către echipa formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi ai Consiliului Judeţean, au început miercuri, iar vineri trebuia să fie ultima zi a controlului.
Ancheta a fost declanşată după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este "umilit, abandonat de toţi" şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite "de zeci de ori", iar alte dotări sunt "de pe vremea lui Pazvante".