Ministrul pentru infrastructură Dan Şova a anunţat şi costul rezilierii acestui contract care este, după părerea sa, unul rezonabil: 37,2 milioane de euro.
Oficialul mai spune că după finalizarea rezilierii, Corpul de Control al primului ministru va începe o anchetă pentru a vedea cine se face vinovat de pierderile statului român.
Ponta: Şova a greşit în cazul Bechtel. Care este vina ministrului
După 11 ani de la semnarea contractului cu Bechtel, statul român rămâne cu 52 de kilometri de autostradă în funcţiune, 1,4 miliarde de euro deja plătite, dar şi penalităţi de 37,2 milioane de euro, ca urmare a rezilierii.
Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş, a început în anul 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.