Bărbatul din Techirghiol, fost angajat al MAI, care şi-a împuşcat soţia în cap în noaptea de miercuri spre joi a fost arestat preventiv, joi seară, de magistraţii Tribunalului Constanţa, informează
Mediafax.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, joi seară, propunerea procurorilor constănţeni şi au emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele lui Anton Gheorghe Stroe, pentru tentativă la omor calificat.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa.
Potrivit datelor oferite de anchetatori, fostul ofiţer al MAI a tras două gloanţe, dorind intenţionat să îşi nimerească soţia.
Toate datele pe care le-a oferit anchetatorilor au fost false. El le-a declarat anchetatorilor că soţia sa l-a trezit la un moment dat şi i-a spus că a auzit un zgomot afară, iar el a luat un pistol, pe care îl deţinea legal (pe care îl cumpărase cu numai o lună în urmă), şi a tras de două ori, unul dintre gloanţe lovind-o pe femeie în zona cranio-cervicală.
Echipajul de la Ambulanţă care a sosit la faţa locului a reuşit să o stabilizeze pe femeie, în vârstă de 62 de ani, aceasta fiind apoi transportată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind în stare foarte gravă.
În noaptea de miercuri spre joi,
când s-a produs incidentul, bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, testele indicând o alcoolemie de 0,43 la mie.