Antena 3 i-a adresat o serie de întrebări consilierului Bogda Oprea. Acesta este mesajul trimis de jurnaliştii Antena 3 Administraţiei Prezidenţiale:
“Îmi puteţi spune unde anume a realizat domnul Bogdan Oprea prestaţiile jurnalistice care apar în declaraţiile de avere din 2012 ca "MEDIU PRIVAT", iar în loc de cuantum, apare "POTRVIT FIŞEI FISCALE". Şi, evident, care a fost până la urmă valoarea prestaţiilor. Ştim că atunci ocupa funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării.
De asemenea, observăm că domnul Bogdan Oprea a fost remunerat pentru activitatea jurnalistică de pe blogul Adevărul şi în anul 2012, potrivit declaraţiei de avere din 2013. La o simplă căutare pe contul domnului Oprea, apare că a scris numai 4 articole în anul 2013.
Ne arătăm disponibilitatea sa vă sunăm la ora 17.00, în emisiunea "100 de minute" a Alessandrei Stoicescu, atunci când vom aborda subiectul, pentru un drept la replică.
Vă mulţumim, asteptăm raspunsurile dumneavoastră”
Cum se poate observa în mesajul de mai jos, Bogdan Oprea a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor Antena 3:
“Ca urmare a solicitării dumneavoastră trimisă Administraţiei Prezidenţiale joi, 14 august a.c., vă transmit că toate informaţiile prevăzute de lege a fi făcute publice le-am comunicat în declaraţiile mele de avere şi de interese care sunt publicate, conform legii, pe site-urile instituţiilor în care am lucrat şi, respectiv, lucrez. Cât priveşte informaţiile din vremea în care nu ocupam o funcţie publică acestea fac obiectul unor contracte ca persoană privată, simplu jurnalist, şi, potrivit legii, nu sunt de interes public. Nu am facut nimic ilegal, orice acuzaţie trebuie susţinută, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, cu probe, nu cu presupuneri.
În ceea ce priveşte contractul de drepturi de autor pe care l-am încheiat cu News & More SRL, vă reamintesc următoarele. Contractul este încheiat în condiţii de perfectă legalitate, vă invit să citiţi legislaţia privitoare la tipurile de activităţi pe care le poate desfăşura un demnitar cu rangul meu şi veţi vedea că pot presta acest tip de activitate, în mod legal, şi să fiu remunerat în schimb. Contractul la care faceţi referire a fost declarat de mine în declaraţia de avere, aşa cum cere legea, nu am ascuns nimic pentru că nu am nimic de ascuns.”
CINE este "oligarhul" propagandei băsiste şi ce făcea în anii '90. Cristian intermedia VÂNZAREA copiilor români către americani
Bogdan Oprea a primit de la Adevărul de şase ori mai mulţi bani pe editorial decât principalul editorialist al The Guardian, Polly Toynbe.
- Polly Toynbee, principalul editorialist al The Guardian, a declarat în 2009 în faţa unei Comisii parlamentare că primeşte de la ziar 106.000 lire sterline pe an (117.660 euro).
- Polly Toynbee scrie în jur de 100 de editoriale pe an pentru The Guardian, prin urmare primeşte, în medie, 1.060 de lire sterline pe editorial (1.176 euro).
- Polly Toynbee, unul dintre cei mai cunoscuţi editorialişti din Anglia, a mai lucrat pentru BBC şi The Independent. În 2009, Polly Toynbee a primit Premiul Orwell pentru Jurnalism, iar în 2007 a fost desemnată editorialistul anului la British Press Awards. Polly Toynbee este nepoata istoricului Arnold Toynbee.
- Site-ul The Guardian are în medie 4,5 milioane de vizitatori zilnici.
- Conform declaraţiei de avere de publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al lui Băsescu, a încasat, în 2013, 30.000 de euro de la Adevărul, ca şi drepturi de autor.
- Cei 30.000 de euro au fost încasaţi pentru patru editoriale, ceea ce înseamnă că Bogdan Oprea a primit, în medie, 7.500 de euro pe editorial.
- Site-ul Adevărul are în medie 160.000 de vizitatori zilnici.