Consilierul superior în cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Nicolae Adrian Gavrilă, a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA. În decurs de patru ani, el a pretins mită de 1.800.000 de euro. În acest caz a fost ridicat şi avocatul bucureştean Marius Stăncescu.
"Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Marius Cătălin Stăncescu, avocat în Baroul Bucureşti şi consultant financiar, şi Nicolae Adrian Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) -
Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală, în sarcina cărora s-au reţinut trei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată", informează DNA.
Afacerist italian: Mă obliga să dau şpagă
Antonello Celestini, omul de afaceri italian care l-a denunţat pe Gavrilă, a declarat în exclusivitate la Antena 3, că reprezentantul ANAF l-a obligat să le dea mită vameşilor. „Am avut nişte tutunuri in ţară şi vama mă impiedica să le scot legal. Mă obliga să dau bani”, a declarat afaceristul.
În momentul în care a refuzat să plătească mita solicitată, omul de afaceri susţine că i s-a înscenat un dosar, fiind în acest fel obligat să dea şpagă.
Consilierul ANAF a solicitat şpagă timp de patru ani
În perioada 2007-2008, Gavrilă, deţinând funcţia de consilier în cadrul ANAF, a primit de la un denunţător suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANAF, se arată în Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.
În 2008, consilierul ANAF a pretins de la acelaşi denunţător suma de 400.000 euro pentru a interveni pe lângă conducerea ANAF.
În noiembrie 2010, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe lângă aceeaşi persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, în vederea ridicării sechestrului de pe tutunul aflat în porturile Constanţa şi Giurgiu.
Potrivit declaraţiei de avere, consilierul ANAF, Adrian Gavrilă, nu dispune de alt venit în afară de salariu, care nu depăşeşte 1.000 de euro. Acesta are un împrumut la bancă de 200.000 de euro.