Antena 3 CNN Actualitate Conferinţă de presă întreruptă de gândaci, la Spitalul Judeţean din Constanţa

Conferinţă de presă întreruptă de gândaci, la Spitalul Judeţean din Constanţa

<1 minut de citit Publicat la 09:01 12 Mar 2014 Modificat la 09:01 12 Mar 2014
Conferinţă de presă întreruptă de gândaci, la Spitalul Judeţean din Constanţa
Managerul Spitalului Judeţean din Constanţa a fost întrerupt de o insectă în timpul unei conferinţe de presă. Directorul tocmai îşi lăuda spitalul, după ce imagini filmate de o pacientă au scos la iveală faptul că bolnavii sunt trataţi printre gândaci.

"Domnule director, am fost atacaţi de gândaci!", i-a spus un jurnalist managerului spitalului, Dan Capăţână, în timpul conferinţei de presă.

Deratizarea se făcuse deja la momentul conferinţei de presă. A apărut chiar în imaginile filmate de sora unui pacient, iar în acestea se vede cum specialiştii aruncă insecticid prin saloane, printre bolnavi.

Aceeaşi rudă a pacientului a filmat, spune ea, tot în acest spital, o bucată de pâine mâncată de gândaci.

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a negat că aceste imagini ar fi reale.

Seful spitalului de urgenţă Constanţa a promis că va face tot posibilul să scape de insectele din instituţie.

×
x close