Potrivit experiților, pe piața neagră, această comoară ar valora în jur de 150.000 de euro. Însă Paul Croitoru a decis să predea tezaurul Direcției de Cultură Suceava.
„Fiecare monedă este din argint brut, un argint care nu este de o foarte bună calitate. Unele dintre monede au pe o parte chipurile unor personalităţi ale acelor vremuri şi pe cealaltă parte un cal sau diverse alte însemne”, a declarat Viorel Blănaru, consilier la Direcția pentru Cultură Suceava, pentru jurnaliștii de la Ziarul Regional Evenimentul.
Tezaurul, care este de argint și cântărește aproximativ 1,5 kilograme, este cel mai mare de acest fel descoperit vreodată pe teritoriul României.
Potrivit doctorului în istorie medievală Victoria Batariuc, citat de Evenimentul, monedele dacice sunt imitații după cele macedonene, emise de regii Filip al II-lea și ALexandru cel Mare.