"Comisia Europeană a luat notă de memorandumul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) adoptat ieri de Guvernul României. Comisia va continua să asiste Guvernul României în eforturile sale de atingere a celor patru obiective fixate la momentul aderării la UE. Obiectivele MCV sunt clare, iar deciziile prin care a fost stabilit Mecanismul include etape clare pentru a ajuta România să obţină progrese", se afirmă într-o declaraţie transmisă joi de către Mark Gray, purtător de cuvânt al CE.
Comisia Europeană consideră, de asemenea, că concluziile la care a ajuns în raportul MCV sunt bazate pe o analiză atentă, corectă și imparțială a situației din România.
Totodată, în document se amintește că în trecut Comisia Europeană a colaborat pe deplin cu guvernele României, atât cu privire la cooperare cât și cea de verificare a Mecanismului.
"Această colaborare a fost cheia realizării progreselor recunoscute în rapoartele MCV. România a beneficiat de asemenea de o contribuţie importantă din bugetul UE pentru a susţine măsurile din domeniile justiţiei şi afacerilor interne atât în perioada de preaderare, cât şi în cea postaderare. Comisia va continua în această abordare şi se va asigura ca angajamentele asumate să fie onorate", concluzionează declaraţia instituţiei de la Bruxelles.