Institutul naţional de hidrologie şi gospodărire a apelor a prelungit codul portocaliu de inundaţii. Codul este valabil de azi de la ora 10,00 până mâine la ora 18,00 pentru râul Olt din Judeţul Braşov.
De asemenea, se menţine şi codul galben, valabil până mâine la ora 10,00 pentru râul Olt, judeţul Braşov, sectorul Podu Olt - Feldioara, şi pe cursul inferior al Râului Negru din judeţul Covasna. În intervalul 02.06.2012 ora 18:18 – 03.06.2012 ora 10:00 se instituie COD GALBEN pe Olt în sectiunea Hoghiz, judeţul Braşov.