Directorul general al ANM, Ion Sandu, a anunţat vineri seară, la comandamentul de iarnă de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), că va fi emisă o atenţionare cod galben de ploi, valabilă de sâmbătă seară până luni dimineaţă, cantităţi însemnate de precipitaţii fiind aşteptate în Banat şi în Crişana.
Potrivit directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Banat s-ar putea înregistra până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în Crişana, până la 15 litri pe metru pătrat, informează
Mediafax.
Sandu a mai spus că, în acelaşi interval, vor fi precipitaţii şi în Capitală, "mai degrabă ploaie", şi în Dobrogea. Directorul ANM a mai spus că în Maramureş ar putea fi lapoviţă, în timp ce în centrul ţării şi la munte va fi viscol.
Joi, meteorologii au prelungit avertizarea de ger şi vânt până sâmbătă seara, atenţionând că vremea va fi geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării şi vor fi temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru şi sud la minus 26 de grade în estul Transilvaniei.
Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie a intrat în vigoare joi, la ora 13.00 şi este valabilă până sâmbătă, la ora 18.00.
Prognoza meteo pentru următoarele zileVineri noapte (14/15 decembrie)În Bucureşti, vremea va fi geroasă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de -14 spre -12 grade Celsius, uşor mai scăzută la periferie.
În ţară, vremea va fi deosebit de rece, geroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ninge slab în nord-vest şi la munte. Vântul va avea intensificări în Banat, Crişana şi local în Transilvania şi la munte, cu viteze ce vor atinge la rafală 55-60 km/h şi pe arii restrânse va viscoli sau spulbera zăpada depusă în zilele precedente. Temperaturile minime se vor situa de la -24 de grade în estul Transilvaniei până la 1 grad în Dealurile de Vest. În zonele joase, local va fi ceaţă posibil persistentă şi asociată cu depunere de chiciură.
Sâmbătă (15 decembrie)În Bucureşti, deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul anterior, vremea se va menţine rece pentru această perioadă. Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat în cursul nopţii, când vor fi precipitaţii slabe, predominant sub forma de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -3 spre -2 grade, iar cea minimă, în creştere accentuată faţă de noaptea precedentă, se va situa în jurul valorii de -3 grade. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi de polei noaptea. Presiunea atmosferică va fi în scădere.
În ţară, deşi valorile termice vor creşte mai ales în vestul ţării, vremea va fi rece pentru această dată cu deosebire în centru, nord-est şi sud. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile, iar în nord-vest pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte, în cursul zilei. În cursul nopţii se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în vestul, centrul şi nordul teritoriului, local în zona deluroasă din sud şi est şi pe arii restrânse în rest. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în Banat, Crişana şi Dobrogea, mixte în Maramureş şi Muntenia şi mai ales ninsori în Transilvania, Oltenia şi Moldova. Vor fi condiţii de polei. În regiunile intracarpatice şi în zona de munte cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări în Banat, Crişana şi local în Transilvania, Moldova şi la munte, cu viteze ce vor atinge la rafală 55...60 km/h şi pe arii restrânse va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor avea valori de la -9 grade în Lunca Dunării până la 7 grade în Dealurile de Vest, iar temperaturile minime, în creştere accentuată faţă de noaptea precedentă, se vor situa între -8 şi 5 grade. În zonele joase, local se va semnala ceaţă şi chiciură. Presiunea atmosferică va fi în scădere.
Duminică (16 decembrie)În Bucureşti, vremea va fi în general închisă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Temporar, mai ales în cursul zilei, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade, iar cea minimă de -1 spre 0 grade. Vor fi condiţii de ceaţă noaptea. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.
În ţară, vremea va fi în general închisă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Vor cădea precipitaţii, predominant ploi în Crişana, Banat şi Maramureş, mixte în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea şi mai ales ninsori în Oltenia şi Moldova. Vor fi condiţii de polei. Vântul va mai prezenta intensificări în regiunile vestice şi de răsărit, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.
Luni (17 decembrie)În Bucureşti, vremea va fi închisă şi temporar vor cădea precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade, iar cea minimă de -2 spre -1 grad.
În ţară, în regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă. În Moldova şi Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Muntenia şi Dobrogea vor fi mai ales ploi. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul teritoriului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, iar cele minime se vor situa între -8 şi 2 grade. Vor fi condiţii de ceaţă şi polei.
Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro