Antena 3 CNN Actualitate COD GALBEN de inundaţii în 23 de judeţe din ţară

COD GALBEN de inundaţii în 23 de judeţe din ţară

1 minut de citit Publicat la 15:32 23 Aug 2014 Modificat la 15:32 23 Aug 2014
apa.jpg
Foto: Agerpres/Tanjug
Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru râuri din 23 de judeţe, unde începând de sâmbătă seară şi până luni dimineaţă se pot produce inundaţii, din cauza scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide. 
Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de sâmbătă, ora 20.00 şi până luni, la ora 09.00, vor fi sub avertizare cod galben de inundaţii râurile din bazinele hidrografice: Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii Jiului din judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi, afluenţii Oltului din judeţele Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş şi nordul judeţului Olt, bazinele superioare ale râurilor Vedea şi Teleorman (judeţele Argeş şi Olt), Argeş superior şi afluenţii Argeşului din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, bazinele superioare ale râurilor Ialomiţa, Prahova şi afluenţii lor din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Buzău superior şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Râmnicu Sărat şi Putna (judeţele Buzău şi Vrancea).
De asemenea, de duminică, ora 02.00, vor intra sub avertizare cod galben şi afluenţii mici ai Bârladului şi Siretului din judeţul Galaţi.
Avertizarea cod galben a fost emisă şi pentru unele râuri mici din bazine hidrografice situate în zonele de deal şi munte din judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Bacău şi Vaslui, pentru aceste zone fiind valabilă de sâmbătă, ora 20.00, până duminică, la ora 23.00. 
Sub avertizare cod galben vor intra, de duminică, ora 12.00, şi unele râuri mici din judeţele Tulcea şi din nordul judeţului Constanţa.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri, cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri din judeţele Gorj, Hunedoara, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna şi Vrancea, se mai arată în avertizare.
Meteorologii au emis o informare de vreme rea, care a intrat în vigoare sâmbătă, ora 3.00, şi este valabilă până duminică, la ora 23.00, interval în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. 
Pe parcursul zilei de sâmbătă, fenomenele se vor semnala în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea, îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică, local, în majoritatea regiunilor. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat. 
 

×
x close