Antena 3 CNN Actualitate COD GALBEN de ceaţă pentru Bucureşti şi alte 8 judeţe. Vezi PROGNOZA METEO

COD GALBEN de ceaţă pentru Bucureşti şi alte 8 judeţe. Vezi PROGNOZA METEO

4 minute de citit Publicat la 20:25 13 Ian 2013 Modificat la 20:25 13 Ian 2013
COD GALBEN de ceaţă pentru Bucureşti şi alte 8 judeţe. Vezi PROGNOZA METEO
Foto: INTACT Images
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod galben valabilă duminică seara, până la ora 23.00, pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Prahova şi Ilfov inclusiv municipiul Bucureşti.
Avertizarea este şi pentru autostrăzile A1 şi A2, respctiv Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Constanţa, precum şi pentru drumurile europene şi naţionale aferente judeţelor anunţate.

Meteorologii spun ca va fi ceaţă pe arii extinse, iar vizibilitata va fi scăzută sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri.

Totodată, în contextul prognozei pentru perioada următoare, în care se anticipează precipitaţii mixte şi condiţii de formare a poleiului, Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să respecte regulile de circulaţie.

Potrivit prognozei meteorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 13 – 19 ianuarie, se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de formare a poleiului cu precădere în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, spune Poliţia Română.

De asemenea, vântul va prezenta intensificări în zonele de munte şi în Banat, iar în zonele joase se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

DUMINICĂ NOAPTE (13/14 ianuarie)

În Bucureşti, cerul va fi parţial noros, vor fi condiţii de ceaţã, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -6...-5 grade.

În ţară, vremea va fi rece în majoritatea regiunilor, local geroasã în centrul şi nord-estul ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile vestice şi se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerea de polei, local în Banat şi izolat în Crişana. Vântul va prezenta unele intensificãri la munte şi în Banat. Temperaturile minime se vor încadra între -16 grade în depresiuni şi 2 grade în sudul Banatului. În zonele joase din sud şi est pe arii restrânse va fi ceaţã.

LUNI (14 ianuarie)

În Bucureşti, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi va fi ceaţã în orele dimineţii, dar în special seara şi noaptea. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimã va fi de -3...-1 grad.Presiunea atmosferica va fi uşor variabilã.

În ţară, vremea va intra într-un proces de încãlzire, ce se va resimţi pe parcursul zilei în special în vestul ţãrii, la deal şi la munte, iar noaptea şi în restul teritoriului. În sud şi est cerul va fi acoperit şi local se va semnala ceaţã, asociatã cu burniţã sau fulguieli. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros, iar ceaţa se va forma pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea. Pe arii extinse în Banat, local în Crişana, Maramureş şi Oltenia şi izolat în Transilvania vor fi precipitaţii mai ales sub formã de ploaie, iar la munte mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificãri în zona montanã şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi de la -6...-5 grade în nordul Moldovei pânã la 8...9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade, mai coborâte în depresiuni, pânã la -10 grade.Presiunea atmosferica va fi în uşoarã scãdere, cu deosebire în regiunile intracarpatice.

MARŢI (15 ianuarie)
În Bucureşti, vremea va continua sã se încãlzeascã, astfel cã valorile termice se vor situa peste cele nomale în aceastã perioadã din an, cu o maximã de 5...6 grade şi o minimã de 2...3 grade. Cerul va prezenta înnorãri. În primele ore ale zilei vor fi condiţii de ceaţã asociatã cu burniţã, iar în cursul nopţii de ploaie slabã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.Presiunea atmosferica va fi în scãdere.

În ţară, temperatura aerului va continua sã creascã, astfel cã regimul termic va fi mai ridicat decât în mod normal la aceastã datã, cu valori maxime cuprinse între 1 şi 11 grade şi minime situate, în general, între -4 şi 6 grade. Cerul va prezenta înnorãri în cea mai mare parte a ţãrii. Temporar va ploua în Banat, Crişana şi Maramureş şi local, mai ales noaptea, în Oltenia şi Transilvania. În sudul şi estul ţãrii va fi ceaţã, asociatã izolat cu burniţe sau ploi slabe. În zona montanã vor fi precipitaţii mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri la munte şi în Banat, iar noaptea şi în regiunile estice.Presiunea atmosferica va continua sã scadã.

MIERCURI (16 ianuarie)
În Bucureşti, vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi temporar noros şi trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 10...12 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade. Vor fi condiţii de ceaţã.

În ţară, Vremea se va menţine mai caldã decât în mod nomal pentru aceastã perioadã din an. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea de vest a ţãrii, unde va ploua pe arii extinse, iar în rest înnorãrile vor fi temporare şi ploile se vor semnala local, îndeosebi ziua. În zona montanã vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea va mai fi ceaţã.

 


×
x close